UberGeek

De la ceasuri cu calculator, mp3 player, telefon mobil și altele, acum avem… inele. Inele cu reminder, cu pepper spray, cu telefon, și… bineînțeles, cu ceas!

Read and be amazed

Incepând de luni (16 noiembrie), Thawte Web of  Trust a fost închis în mod oficial. To add insult to injury, cei de la Thawte au făcut rapid revoke pe toate certificatele emise prin sistemul respectiv ( deși unele din ele mai erau valabile luni de zile, inclusiv al meu ).

Păcat de o inițiativă excelentă, care chiar avea potențial…

Dar stați! Povestea nu se oprește aici! Ca să nu înjurăm prea tare, ne-au oferit (cel puțin celor care au fost notari ) certificate SSL EV valabile 2 ani. Pentru care eu încă mă cert cu ei.

De ce? Pentru că între nemăsurata inteligență a celor de la RoTLD (care au decis că trebuie să „fim protejați” cu forța, prin ascunderea datelor despre domain holder chiar când noi NU vrem asta), și extrema flexibilitate a celor de la Thawte (care refuză orice altă metodă de verificare a domain ownership), nu pot să obțin certificatul. Tocmai am ieșit dintr-o conversație telefonică avută cu tech support-ul de la Thawte, în urma căreia nu am obținut absolut nimic (doar „you will have to get the registrar to publish the data, or you will need to change the domain”).

Mai aștept. Mor de curiozitate dacă voi reuși până la urmă să obțin certificatul respectiv…

.com. Unul din puținele site-uri care au reușit să mă țină zile întregi în fața ecranului

Nu mă credeți? Puteți începe cu o listă a celor mai ciudate forme pentru cuburi de gheață. Continuați cu extreme ironing. Mergeți mai departe la șoareci ciudați (specia de calculator, that is ). Și veți constata că nu vă mai puteți opri.

Atenție – dă dependență!

… sau „Constatarea amiabilă de accident. Idee europeană, implementare românească”

Săptămâna trecută, într-o dimineață (devreme) mă sună un vecin. Mă trezesc din somn (înjurând ușurel printre dinți), și răspund. Și aud „vino jos, că ți-a lovit unu’ mașina!”. Ocazie cu care mă trezesc brusc și complet.

Cobor, și văd situația – mașina mea (parcată cuminte pe locul ei) fusese agățată de alt guzgan, care încercase să intre pe locul de alături. Estimând greșit lungimea (sau lățimea? ) mașinii lui, reușise să ia și o parte din vopseaua de pe bara mea.

Vorbesc cu omul (care și-a recunoscut vina de la bun început). Aflu că amândoi avem asigurare (inclusiv CASCO), și decidem să facem constatare amiabilă. Și el să repare mașina pe CASCO, eu pe RCA-ul lui. Plecăm fiecare la muncă, urmând să ne întâlnim seara ca să completăm actele.

Așa facem. Mai mult, omul vine și cu copie după RCA-ul lui – „Mi-au zis ai mei de la asigurări că ai nevoie și de asta”! Scrie frumos pe copie „Sunt de acord să folosească RCA”, și semnează. Mă bucur – „uite că se poate și la noi să se rezolve problemele civilizat!”. Și plec.

A doua zi, mă duc la asigurări (asigurările lui – în cazul de față, ASIBAN ). Unde bucuria mi se termină brusc. Individul de acolo vede formularul de constatare amiabilă. Vede copia după RCA cu acordul proprietarului (și se vede că nu îi convine că o am și pe asta!). Dar găsește un alt motiv – „aaaa, nu se poate – vă trebuie și copie după talonul lui!”.

Îl înjur în gând, îmi bag piciorul și plec. Si până la urmă am reparat mașina pe banii mei, că nu era nimic major. Dar rămân cu o amintire neplăcută – uite cum era cât pe ce să fim și noi civilizați…

Am primit astăzi un link care m-a surprins EXTREM de plăcut. Recunosc că nu mă așteptam la un articol foarte… inteligent de la cracked.com

Subiectul? „Reasons the 21st Century is Making You Miserable”. Permiteți-mi să citez:

• „Annoyance is something you build up a tolerance to, like alcohol or a bad smell. The more we’re able to edit the annoyance out of our lives, the less we’re able to handle it.”
• „And that ability to suffer fools, to tolerate annoyance, that’s literally the one single thing that allows you to function in a world populated by other people who aren’t you. Otherwise, you turn emo. Science has proven it.”
• „When someone speaks to you face-to-face, what percentage of the meaning is actually in the words, as opposed to the body language and tone of voice? [...] It’s 7 percent. The other 93 percent is nonverbal”
• „Tragically, there are now a whole lot of people who never have those conversations. The interventions, the brutal honesty, the, “you know, everybody’s pissed off because of what you said last night, but nobody wants to say anything because they’re afraid of you,” sort of conversations. Those horrible, awkward, wrenchingly uncomfortable sessions that you can only have with someone who sees right to the center of you.”
• „Well, unfortunately, self-esteem and the ability to like yourself only come after you’ve done something that makes you likable”

‘Nuff said. Citiți articolul (link aici). Chiar merită!

Tare-aș vrea să-i prind pe ăia care se ocupă de pasajul subteran de la Băneasa. Și mai ales de „management-ul” traficului prin zonă…

De ce? Pentru că vineri seara a trebuit să ajung de la Ploiești la aeroport la Băneasa. Și deși mi-am luat o marjă sănătoasă de timp, am întârziat big time. Se pare că niște „minți luminate” au decis că ăștia din provincie nu au ce căuta la aeroport.

Să explic – vin dinspre Ploiești. Dau de coada de la Băneasa (aia de vineri seara, pe ploaie, da? Lungime de vreun km or so ). Zic „nu-i nimic, se vede aeroportul, nu durează mult”.

Ajung în dreptul aeroportului. Unde se tot sapă de luni de zile, e un noroi de toată frumusețea, dar NU ai cum să faci stânga. Zic „nu-i nimic, fac la semafor, în 500m”.

Ajung la semafor. Și constat că deștepții menționați mai sus s-au decis să închidă COMPLET intersecția pentru virat la stânga. Au pus separatoare de beton pe mijloc, ca să fie siguri. Înjur un pic, dar zic „nu-i nimic, fac stânga la Miorița”.

Încă vreun kilometru și ceva, și ajung la Miorița. Unde deși s-ar putea întoarce foarte frumos (practic zona e ca un sens giratoriu), deștepții au pus separatoare ȘI ACOLO.

Ca urmare, a trebuit să merg până la Romexpo, și să întorc acolo. La vreo 3km distanță de aeroport. După care mergând înapoi, bineînțeles că am mers tot bară la bară. Deh, era „coada de la Băneasa” – cealaltă, din sensul invers.

Așa că după cum spuneam – dacă i-aș prinde pe ăia care au „gândit” sistemul de „fluidizare a circulației”, le-aș atârna câte o pereche de separatoare din-alea de beton de anumite părți ale corpului…

Pentru a doua oară sunt uimit de profesionalismul și grija cu care jurnaliștii noștri verifică informațiile înainte de a le publica…

Ținând cont că articolul este preluat din The Sun, se pare că nu numai jurnaliștii noștri ar trebui să mă îngrijoreze

Articolele le găsiți aici și aici.

Descrierea poveștii (hoax / urban legend care circulă de ani buni de zile pe Internet) aici .

[ LE: mă miram de ce articolul în română nu are sens (cum naiba faptul că EA poartă o brățară neagră o „obligă” tot pe EA să se culce cu cineva?). Când au tradus articolul, „jurnaliștii” noștri au omis un „mic” detaliu: „If a boy breaks a pink band, a girl has to flash her boobs, a red band means you have to give him a lap dance and a blue is some sort of oral sex”

Ceea ce ne aduce la un alt punct din articolul de pe snopes.com : „ The mechanics of the activity alone might well rule it out: [...] it would take a mighty force to break a jelly bracelet”.

Case closed. ]

Sunt în holul de la înmatriculări auto. Sunt acolo de doar 15 minute, și deja am reușit să mă enervez…

Prima impresie când am intrat aici a fost una plăcută – au reușit în sfârșit să facă sistemul de bonuri de ordine funcțional. Lucru bun, zic eu – semn de civilizație! Dacă vreți să aflați care este diferența dintre bonuri de ordine și lipsa lor, faceți o plimbare pe la Registrul Comerțului. Sau citiți poveștile de groază de pe blogul lui Meekuu.

Bun – bonuri de ordine, afișaje electronice, și un televizor pe care rulau tâmpenii (de la „drogurile strică tot” la „păziți-vă geanta”). Mă uit eu la afișaje cât mă uit (aveam bonul 235), și văd că… biroul din fața mea sare de la 234 la 237. Mă duc înspre el.

„Ce număr aveți?”
„235”
„Păi UNDE e 235?” (pe un ton de „băi, ce prost ești tu!”)
„De unde naiba să știu?” (pe ecrane nu apăruse)
„Păi unde ați stat? Ați stat aici, nu? Lângă birouri!! Că de aia am pus televizor pe care sunt afișate numerele! Ca să stați aici!”
„Nu vă supărați, dar la televizor e ‘drogurile strică tot’, nu numere de ordine!”
„Acu’ luați alt bon de ordine!”

Îl bag în gând în diverse locuri, și caut alt birou. Găsesc în capăt un birou care avea afișat 234. Cu un individ mult mai amabil, care nici măcar nu a comentat faptul că deșteptul de la copieri acte îmi copiase un act aiurea (doar față, când seria mașinii era trecută pe verso). Sau mai exact a comentat, dar a rămas la un „lăsați-o așa, că e mașină nouă, luată de la dealer-ul oficial. Nu e problemă!”.

De curiozitate, mă întorc să văd – chiar am fost eu așa de prost și n-am văzut unde se afișează corespondența număr de ordine-birou? Moment în care se elucidează misterul – sunt 3 afișaje electronice, și vreo 5-6 birouri.
Îmi explic de ce nu văzusem când s-a trecut peste numărul meu. Mai trag un rând de înjurături în gând la adresa milițianului inițial. Îmi deschid laptop-ul, și încerc să mă calmez…

[ LE - nu vă uitați la oră Post-ul este scris cândva pe la ora 17, dar prefer să nu public post-uri scrise când sunt nervos. Aștept să mă calmez, și recitesc tot înainte de a da submit ]

Discutam acum ceva timp despre Google Wave. Ei bine, tocmai a fost lansat. Vestea proastă – a fost lansat cam cum a fost și gmail-ul la început. Un număr mic de invite-uri, și cei care au fost norocoși pot la rândul lor să invite pe alții.

Rezultat? O (nouă) nebunie generalizată pe web, și invitații care au ajuns la 5100 USD pe eBay. Trebuie să recunosc că Google are un talent deosebit să creeze „hype” referitor la produsele lui (lor? ).

În aceste condiții, cred că titlul articolului are șanse să îmi aducă multe vizite venite de pe Google (și să creeze o grămadă de dezamăgiri )

Pasul 2 – Iau un credit de la bancă.

Banca? ING. Care reușește a doua oară să își dea în petec.

Ziua 1. Mă duc la ei, și depun cererea cu toate hârtiile. Le dau buletinul, își fac copie după el, completează cererea cu datele din buletin, și eu o semnez. Prima surpriză:

„Se aprobă în 5 zile lucrătoare, și puteți scoate bani după ce vă intră primul salariu”
„Bun, și dacă vreau să îi scot înainte?”
„Depuneți 20% din venitul lunar”
„??? (tocmai îmi intrase salariul, care era aproape tot încă în cont) Sunt deja în cont banii respectivi!”
„Nu, în afară de banii respectivi”
„Atunci o să scot din banii respectivi, după care îi depun la loc”
„Da…. asta s-ar considera depunere…”

Interesant, nu?

Ziua 8 (5 zile lucrătoare mai târziu). Creditul „pare” să fi fost aprobat. Adică s-a schimbat ceva în HomeBank – din „credit 0” am „credit BLOCAT”. Mă duc la bancă, și depun cei 20%. Creditul apare în continuare ca „BLOCAT”
Trebuie să menționez aici că tot în ziua respectivă mi-au luat repede și comisionul de deschidere a liniei de credit (devine relevant ulterior ).

Ziua 9. Mă duc a doua oară la bancă.

„E blocat pentru că datele din baza de date nu corespund cu cele din buletin/cererea de credit” (eu mi-am schimbat buletinul cu vreo 8 luni în urmă)
„Nu vă supărați, dar v-am dat buletinul acesta ÎN MÂNĂ!!”
„Da, dar datele pentru cererea de credit s-au preluat automat din baza de date”
„Păi și atunci cum nu corespund datele cu cele din baza de date??”

Anyway – semnez cerere de actualizare date personale. Semnez cererea de credit DIN NOU.

„Să înțeleg că mai durează o săptămână?”
„Nuuu, numai 2 zile!”

Ziua 10. Sunt la muncă. Îmi sună telefonul.

„Bună ziua, sunt xxxxx de la ING. Am rugămintea să veniți la noi la sediu ca să mai semnați un document – cererea de credit datată cu data de astăzi.”
„Nu vă supărați, dar e a TREIA oară când vin la dv pentru același lucru!” (nici nu am mai numărat drumul făcut pentru depunere)
„Da, dar dacă veniți acum, trimit imediat documentul, și nu vă mai întârzie. Imediat ce l-am trimis, vi se va debloca linia de credit”
„Da, dar eu sunt la muncă, și ajung târziu acasă”
„Aa…. atunci veniți mâine”
„Da… oricum, mă bucur că de luat comisionul s-a putut lua fără probleme. De dat banii în schimb, nu”
„Care comision?”
„Comisionul de deschidere”
„Vi s-a luat deja comisionul?”
„DA!!!?”
„Din păcate, nu pot verifica informația dv – dar dacă doriți, putem verifica mâine” (???? – nu simt nevoia să verific, simt doar nevoia să le zic ceva de dulce. Retragerea apare cât se poate de clar în extrasul de cont)

Cum nu eram sigur că pot să ajung a doua zi, plec mai devreme de la muncă și alerg să prind banca deschisă (nu știam ce șanse am, că nu am reușit să găsesc _nicăieri_ pe site-ul lor programul de lucru). Bineînțeles că ajung la 18:11, și constat că banca se închisese la 18:00…

Ziua 11. Dimineața. Mă duc din nou la bancă. Semnez hârtia, care se dovedește a fi… o listă cu comisioanele ING, pe care o mai semnasem o dată în ziua 1. E deja vineri…

„Nu vă supărați, CÂT mai durează?”
„Păi… mâine ar trebui să se aprobe…”
[ tac, și aștept. Am menționat că e vineri, da? ]
„Aaaa… de fapt, mâine este sâmbătă. Luni sau marți se aprobă”

Ziua 12. Aștept în continuare…