UberGeek

Noua „găselniță” a celor de la ING este „ING Webcard”. Practic un card MasterCard cât se poate de normal, destinat cumpărăturilor făcute prin Internet. Pe care ei îl laudă ca fiind cea mai secure chestie de la pâinea feliată (da, știu, în engleză suna mult mai bine ). Au mers până la a plăti niște bloggeri pentru a le lăuda produsul respectiv (pentru detalii vedeți site-ul ING, că nu am de gând să dau link-uri aici).

Bun, din toată nebunia de marketing mi-a atras atenția acel „3D Secure”. Ce înseamnă el? Think „varianta online a codului PIN” – în momentul realizării unei plăți online, înainte de acceptarea plății, ți se cere un cod. O parolă. Pe care o știi doar tu. Ca urmare, pierderea/furtul cardului de credit nu înseamnă neapărat și pierderea banilor de pe el.

Dacă mă întrebați pe mine, eu am două probleme cu mecanismul respectiv:

1. Mi se pare mult mai ușor de folosit în interesul băncii. Deși ei se laudă că ai „money back guarantee” în cazul unor tranzacții care nu au fost efectuate de tine, citiți cu atenție condițiile de utilizare 3D Secure. Și veți afla că „sunteți răspunzător direct de toate tranzacțiile efectuate folosind codul 3D Secure”. Adică nu mai puteți spune „n-am făcut eu tranzacția”, și ca urmare banca nu mai trebuie să se stresseze să vă dea vreun ban înapoi.
2. Eu folosesc de peste un an cardul Visa Electron de la ING pentru plăți online. Fără nici un fel de probleme. Și nu înțeleg de ce nu au activat mecanismul echivalent („Verified by VISA”) pentru cardul respectiv, și au ținut neapărat să lanseze „un nou produs”.

Buuuun… văd ofertă cu „cardul e pe gratis”, zic „hai să încerc”. Aplic online, și aștept să fiu contactat „în 5 zile lucrătoare”. În a 5-a zi vine PIN-ul prin poștă, dar… nu mă sună nimeni. Ca urmare, mă duc la bancă. Și încep cu ce mă rodea pe mine.

„Nu vă supărați, CE avantaje are cardul acesta față de cel pe care îl am deja (Visa Electron)?”
„3D Secure”
„Și nu există ceva similar și pentru VISA?”
„Nu” (??!!)
„Bun, și în afară de asta?”
„E embosat, și îl puteți folosi în mai multe locuri. De exemplu la rezervări de hotel”

Sunt chiar curios – a mai văzut cineva vreun reader care să necesite card embosat și/sau vreun site de plăți care să accepte Mastercard și să nu accepte Visa?

Anyway, povestea continuă. Iau cardul, merg acasă și mă apuc să îl înscriu în 3D Secure. Primul lucru pe care îl constat e că „romcard.ro” nu merge (vrea neapărat „www.romcard.ro”). Minor annoyance – merg mai departe…

Încep înscrierea. Dau toate datele necesare, dar înainte de „submit” dau și eu click pe „termeni și condiții”. Normal, nu? Ei bine, la apăsarea butonului de revenire la formular, primesc un mesaj de eroare, și trebuie să o iau de la capăt cu introducerea datelor. Minor annoyance…

Termin înscrierea, și… mă lovesc de alt mesaj de eroare: „Respins datorita incercarilor repetate de autentificare. Pentru mai multe informatii va rugam sa ne contactati la telefon 021 xxxxxxxx sau pe email la xxxxxxxx@romcard.ro.”

Sun la telefon, și nu răspunde nimeni. Doar un fax uitat pe acolo. Este ora 16:20 într-o zi de luni, deci nu-mi fac iluzii că „poate răspunde cineva mai încolo”. Trimit un mail pe adresa de contact, și încerc să sun la ING.

Cât sună telefonul la ING, mai dau cu nasul pe site-ul băncii, și aflu că activarea 3D Secure se face la 2 zile de la emiterea cardului. OK, ăsta o fi motivul, dar…. ce naiba e cu mesajul ăla de eroare???

Sun la ING, și sunt trimis înapoi la același număr de telefon de la Romcard. No luck there…

Ora 20:30 – îmi vine mail de răspuns de la Romcard. Mail care conține doar atât – „contactați-ne la telefon”.

Ora 22:30 – ajung acasă, și sun din nou la Romcard. Aflu că nu au ajuns datele de la bancă la ei, și trebuie să sun la ING (again!!!!!). La întrebarea „și de ce naiba voi îmi spuneți că au fost prea multe încercări de autentificare??”, aflu că „este un mesaj de eroare standard”(!!)

Ora 23:55. Stau să scriu post pe blog. După o zi întreagă, 3D Secure tot nu e activat. Și eu am ajuns la concluzia că banii mei depind de:

• o bancă la care nu a știut nimeni să îmi dea un răspuns la întrebarea „de ce naiba nu merge??”
• un sistem informatic pentru care „prea multe încercări de autentificare” înseamnă de fapt „n-am primit datele de la bancă”
• un procesator de plăți la care răspunde cineva la telefon doar dacă ai noroc

Așa-i că pot să dorm liniștit?

Vă spuneam mai devreme că Thawte Web of Trust nu mai există. Ei bine, am găsit un posibil înlocuitor…

E vorba de StartSSL. Care până acum văd că oferă:

• Certificate SSL (recunoscute de ffox/IE). Gratuit!
• Certificate e-mail (gratuite pentru CN=„free user”, pe bani dacă se cere validarea persoanei)
• OpenID provider (de forma http://choose_your_username.startssl.com)

Îmi place mult și modelul de business – nu plătești pentru certificate, ci pentru validare. Adică plătești o dată pentru validarea domeniului, după care poți emite oricâte certificate pentru domeniul respectiv (sau subdomenii). La fel și pentru persoane – plătești validarea identității personale, după care poți emite oricâte certificate de mail.

Cireașa de pe tort? Mai nou există și un sistem de tip „Web of Trust”. Care este doar la început, dar… eu unul sper că va deveni o alternativă viabilă la (fostul) Thawte WoT.

Dacă sunteți curioși cum arată un astfel de certificat, ubergeek.ro folosește un certificat de la ei.

Tocmai am primit și eu dreptul de a invita pe alții la Google Wave. Ca să mai atenuez un pic din durerea provocată de un post precedent (see comments ), ofer 5 invitații gratuit. Pentru primii 5 oameni care postează și îmi dau un motiv serios/interesant pentru care vor să folosească Google Wave.

Ca o paranteză, cei care au ca motiv „este un tool colaborativ excepțional” vor avea o mare dezamăgire… (e încă foarte departe de stadiul respectiv ).

De la ceasuri cu calculator, mp3 player, telefon mobil și altele, acum avem… inele. Inele cu reminder, cu pepper spray, cu telefon, și… bineînțeles, cu ceas!

Read and be amazed

Incepând de luni (16 noiembrie), Thawte Web of  Trust a fost închis în mod oficial. To add insult to injury, cei de la Thawte au făcut rapid revoke pe toate certificatele emise prin sistemul respectiv ( deși unele din ele mai erau valabile luni de zile, inclusiv al meu ).

Păcat de o inițiativă excelentă, care chiar avea potențial…

Dar stați! Povestea nu se oprește aici! Ca să nu înjurăm prea tare, ne-au oferit (cel puțin celor care au fost notari ) certificate SSL EV valabile 2 ani. Pentru care eu încă mă cert cu ei.

De ce? Pentru că între nemăsurata inteligență a celor de la RoTLD (care au decis că trebuie să „fim protejați” cu forța, prin ascunderea datelor despre domain holder chiar când noi NU vrem asta), și extrema flexibilitate a celor de la Thawte (care refuză orice altă metodă de verificare a domain ownership), nu pot să obțin certificatul. Tocmai am ieșit dintr-o conversație telefonică avută cu tech support-ul de la Thawte, în urma căreia nu am obținut absolut nimic (doar „you will have to get the registrar to publish the data, or you will need to change the domain”).

Mai aștept. Mor de curiozitate dacă voi reuși până la urmă să obțin certificatul respectiv…

.com. Unul din puținele site-uri care au reușit să mă țină zile întregi în fața ecranului

Nu mă credeți? Puteți începe cu o listă a celor mai ciudate forme pentru cuburi de gheață. Continuați cu extreme ironing. Mergeți mai departe la șoareci ciudați (specia de calculator, that is ). Și veți constata că nu vă mai puteți opri.

Atenție – dă dependență!

… sau „Constatarea amiabilă de accident. Idee europeană, implementare românească”

Săptămâna trecută, într-o dimineață (devreme) mă sună un vecin. Mă trezesc din somn (înjurând ușurel printre dinți), și răspund. Și aud „vino jos, că ți-a lovit unu’ mașina!”. Ocazie cu care mă trezesc brusc și complet.

Cobor, și văd situația – mașina mea (parcată cuminte pe locul ei) fusese agățată de alt guzgan, care încercase să intre pe locul de alături. Estimând greșit lungimea (sau lățimea? ) mașinii lui, reușise să ia și o parte din vopseaua de pe bara mea.

Vorbesc cu omul (care și-a recunoscut vina de la bun început). Aflu că amândoi avem asigurare (inclusiv CASCO), și decidem să facem constatare amiabilă. Și el să repare mașina pe CASCO, eu pe RCA-ul lui. Plecăm fiecare la muncă, urmând să ne întâlnim seara ca să completăm actele.

Așa facem. Mai mult, omul vine și cu copie după RCA-ul lui – „Mi-au zis ai mei de la asigurări că ai nevoie și de asta”! Scrie frumos pe copie „Sunt de acord să folosească RCA”, și semnează. Mă bucur – „uite că se poate și la noi să se rezolve problemele civilizat!”. Și plec.

A doua zi, mă duc la asigurări (asigurările lui – în cazul de față, ASIBAN ). Unde bucuria mi se termină brusc. Individul de acolo vede formularul de constatare amiabilă. Vede copia după RCA cu acordul proprietarului (și se vede că nu îi convine că o am și pe asta!). Dar găsește un alt motiv – „aaaa, nu se poate – vă trebuie și copie după talonul lui!”.

Îl înjur în gând, îmi bag piciorul și plec. Si până la urmă am reparat mașina pe banii mei, că nu era nimic major. Dar rămân cu o amintire neplăcută – uite cum era cât pe ce să fim și noi civilizați…

Am primit astăzi un link care m-a surprins EXTREM de plăcut. Recunosc că nu mă așteptam la un articol foarte… inteligent de la cracked.com

Subiectul? „Reasons the 21st Century is Making You Miserable”. Permiteți-mi să citez:

• „Annoyance is something you build up a tolerance to, like alcohol or a bad smell. The more we’re able to edit the annoyance out of our lives, the less we’re able to handle it.”
• „And that ability to suffer fools, to tolerate annoyance, that’s literally the one single thing that allows you to function in a world populated by other people who aren’t you. Otherwise, you turn emo. Science has proven it.”
• „When someone speaks to you face-to-face, what percentage of the meaning is actually in the words, as opposed to the body language and tone of voice? [...] It’s 7 percent. The other 93 percent is nonverbal”
• „Tragically, there are now a whole lot of people who never have those conversations. The interventions, the brutal honesty, the, “you know, everybody’s pissed off because of what you said last night, but nobody wants to say anything because they’re afraid of you,” sort of conversations. Those horrible, awkward, wrenchingly uncomfortable sessions that you can only have with someone who sees right to the center of you.”
• „Well, unfortunately, self-esteem and the ability to like yourself only come after you’ve done something that makes you likable”

‘Nuff said. Citiți articolul (link aici). Chiar merită!

Tare-aș vrea să-i prind pe ăia care se ocupă de pasajul subteran de la Băneasa. Și mai ales de „management-ul” traficului prin zonă…

De ce? Pentru că vineri seara a trebuit să ajung de la Ploiești la aeroport la Băneasa. Și deși mi-am luat o marjă sănătoasă de timp, am întârziat big time. Se pare că niște „minți luminate” au decis că ăștia din provincie nu au ce căuta la aeroport.

Să explic – vin dinspre Ploiești. Dau de coada de la Băneasa (aia de vineri seara, pe ploaie, da? Lungime de vreun km or so ). Zic „nu-i nimic, se vede aeroportul, nu durează mult”.

Ajung în dreptul aeroportului. Unde se tot sapă de luni de zile, e un noroi de toată frumusețea, dar NU ai cum să faci stânga. Zic „nu-i nimic, fac la semafor, în 500m”.

Ajung la semafor. Și constat că deștepții menționați mai sus s-au decis să închidă COMPLET intersecția pentru virat la stânga. Au pus separatoare de beton pe mijloc, ca să fie siguri. Înjur un pic, dar zic „nu-i nimic, fac stânga la Miorița”.

Încă vreun kilometru și ceva, și ajung la Miorița. Unde deși s-ar putea întoarce foarte frumos (practic zona e ca un sens giratoriu), deștepții au pus separatoare ȘI ACOLO.

Ca urmare, a trebuit să merg până la Romexpo, și să întorc acolo. La vreo 3km distanță de aeroport. După care mergând înapoi, bineînțeles că am mers tot bară la bară. Deh, era „coada de la Băneasa” – cealaltă, din sensul invers.

Așa că după cum spuneam – dacă i-aș prinde pe ăia care au „gândit” sistemul de „fluidizare a circulației”, le-aș atârna câte o pereche de separatoare din-alea de beton de anumite părți ale corpului…

Pentru a doua oară sunt uimit de profesionalismul și grija cu care jurnaliștii noștri verifică informațiile înainte de a le publica…

Ținând cont că articolul este preluat din The Sun, se pare că nu numai jurnaliștii noștri ar trebui să mă îngrijoreze

Articolele le găsiți aici și aici.

Descrierea poveștii (hoax / urban legend care circulă de ani buni de zile pe Internet) aici .

[ LE: mă miram de ce articolul în română nu are sens (cum naiba faptul că EA poartă o brățară neagră o „obligă” tot pe EA să se culce cu cineva?). Când au tradus articolul, „jurnaliștii” noștri au omis un „mic” detaliu: „If a boy breaks a pink band, a girl has to flash her boobs, a red band means you have to give him a lap dance and a blue is some sort of oral sex”

Ceea ce ne aduce la un alt punct din articolul de pe snopes.com : „ The mechanics of the activity alone might well rule it out: [...] it would take a mighty force to break a jelly bracelet”.

Case closed. ]