Partea 1

Partea a 2-a

Partea a 3-a

Probabil că nu am greșit la ultima parte. Dar 5D MkII este mai mult decât un aparat foto nou… este (în cuvintele lui Vincent Laforet) „a gamechanger”.

De ce? See for yourselves: http://www.usa.canon.com/dlc/controller?act=GetArticleAct&articleID=2086

Mai multe detalii, behind the scenes videos, și (în curând) raw footage, pe blog-ul lui Laforet.

premii care vor face geek-ul din tine sa aiba un segmentation fault de fericire”, am știut că trebuie să fiu acolo

Ziua a fost sponsorizată de Adobe, iar numele echipei noastre a fost „Ender’s Team”. Și all in all, am reușit să ne întoarcem acasă cu câte un iPod nano fiecare. Urmând ca vineri să participăm în finală.

Impresii? Un concurs chiar foarte interesant, din cel puțin 2 motive:

1) Partea tehnică a cuprins și un mic „bonus” de tip „thinking outside the box” (de care trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că nu m-am prins :”> )

2) Nu a fost numai „veniți aici și programați”. Punctajele s-au obținut ca o combinație a rezultatelor de la etapa de programare și a celor de la… Guitar Hero! (da, poate părea ciudat, dar mi s-a părut o idee foarte bună și foarte potrivită cu imaginea pe care o prezenta Adobe. Cine a văzut tricourile Adobe cu „all work, no play” știe la ce mă refer ).

Am făcut și câteva poze, pe care le găsiți aici (thanks go to michou, că dacă nu era el eu aș fi fost doar în spatele camerei ).

Ce-ar mai fi de zis? Doar atât – „The enemy’s base is down!”

Dacă tot a nins, am ieşit şi eu în oraş. Ieri a fost cum a fost, că am ieşit să mă plimb şi să fac poze – azi a fost mai greu, că trebuia să ajung la muncă…

Aveţi mai jos nişte poze, cu comentariile de rigoare:

1. Două poze. Făcute la interval de aproape 3 minute. Timp în care maşina pe care o vedeţi nu s-a putut mişca din loc. Timp în care şoferul se chinuia cu un făraş să facă un pic de loc. Am văzut oamenii uitându-se lung la el, i-am auzit comentând despre şansele lui de a pleca (considerate mai mici sau egale cu zero), i-am văzut ferindu-se din faţa maşinii. Un singur lucru nu am văzut – pe cineva care să pună mâna să-l ajute. Am ajuns la el, am împins un pic, şi maşina a plecat. Per total, la o singură plimbare în jurul blocului am împins 4 maşini. De fiecare dată, o mână de ajutor a fost suficientă pentru ca maşina să plece. „O mână” pentru că de fiecare dată am fost singurul. Să comentez din nou despre cât de ciudat mi se pare că oamenii aleg să privească şi să comenteze în loc să ajute? Că şi-ar dori ca întotdeauna să primească, dar niciodată să ofere?





2. Un alt set de două poze. Cu un singur comentariu – iarnă grea….

Ce e ACM-ul? Pentru unii, un concurs de programare. Pentru altii (subsemnatul included), cateva zile de munca. De dimineata pana tarziu in noapte. Tras retea, tras cabluri de alimentare, configurat switch-uri, multiplicat statii… si la final strans tot si trimis inapoi de unde au venit. Peste care s-a adaugat anul acesta lupta cu tastaturile si mouşii absolut infecti de la flamingo, dar asta e deja alta poveste.

Daca v-ati intrebat vreodata ce se intampla in culisele unui astfel de concurs, zilele urmatoare apar si pozele. Pana atunci, nu pot sa spun decat ca statul pana la 1 noaptea in politehnica are un avantaj – iti ofera sansa sa prinzi niste instantanee… deosebite: