UberGeek

Tare-aș vrea să-i prind pe ăia care se ocupă de pasajul subteran de la Băneasa. Și mai ales de „management-ul” traficului prin zonă…

De ce? Pentru că vineri seara a trebuit să ajung de la Ploiești la aeroport la Băneasa. Și deși mi-am luat o marjă sănătoasă de timp, am întârziat big time. Se pare că niște „minți luminate” au decis că ăștia din provincie nu au ce căuta la aeroport.

Să explic – vin dinspre Ploiești. Dau de coada de la Băneasa (aia de vineri seara, pe ploaie, da? Lungime de vreun km or so ). Zic „nu-i nimic, se vede aeroportul, nu durează mult”.

Ajung în dreptul aeroportului. Unde se tot sapă de luni de zile, e un noroi de toată frumusețea, dar NU ai cum să faci stânga. Zic „nu-i nimic, fac la semafor, în 500m”.

Ajung la semafor. Și constat că deștepții menționați mai sus s-au decis să închidă COMPLET intersecția pentru virat la stânga. Au pus separatoare de beton pe mijloc, ca să fie siguri. Înjur un pic, dar zic „nu-i nimic, fac stânga la Miorița”.

Încă vreun kilometru și ceva, și ajung la Miorița. Unde deși s-ar putea întoarce foarte frumos (practic zona e ca un sens giratoriu), deștepții au pus separatoare ȘI ACOLO.

Ca urmare, a trebuit să merg până la Romexpo, și să întorc acolo. La vreo 3km distanță de aeroport. După care mergând înapoi, bineînțeles că am mers tot bară la bară. Deh, era „coada de la Băneasa” – cealaltă, din sensul invers.

Așa că după cum spuneam – dacă i-aș prinde pe ăia care au „gândit” sistemul de „fluidizare a circulației”, le-aș atârna câte o pereche de separatoare din-alea de beton de anumite părți ale corpului…

Pentru a doua oară sunt uimit de profesionalismul și grija cu care jurnaliștii noștri verifică informațiile înainte de a le publica…

Ținând cont că articolul este preluat din The Sun, se pare că nu numai jurnaliștii noștri ar trebui să mă îngrijoreze

Articolele le găsiți aici și aici.

Descrierea poveștii (hoax / urban legend care circulă de ani buni de zile pe Internet) aici .

[ LE: mă miram de ce articolul în română nu are sens (cum naiba faptul că EA poartă o brățară neagră o „obligă” tot pe EA să se culce cu cineva?). Când au tradus articolul, „jurnaliștii” noștri au omis un „mic” detaliu: „If a boy breaks a pink band, a girl has to flash her boobs, a red band means you have to give him a lap dance and a blue is some sort of oral sex”

Ceea ce ne aduce la un alt punct din articolul de pe snopes.com : „ The mechanics of the activity alone might well rule it out: [...] it would take a mighty force to break a jelly bracelet”.

Case closed. ]

Sunt în holul de la înmatriculări auto. Sunt acolo de doar 15 minute, și deja am reușit să mă enervez…

Prima impresie când am intrat aici a fost una plăcută – au reușit în sfârșit să facă sistemul de bonuri de ordine funcțional. Lucru bun, zic eu – semn de civilizație! Dacă vreți să aflați care este diferența dintre bonuri de ordine și lipsa lor, faceți o plimbare pe la Registrul Comerțului. Sau citiți poveștile de groază de pe blogul lui Meekuu.

Bun – bonuri de ordine, afișaje electronice, și un televizor pe care rulau tâmpenii (de la „drogurile strică tot” la „păziți-vă geanta”). Mă uit eu la afișaje cât mă uit (aveam bonul 235), și văd că… biroul din fața mea sare de la 234 la 237. Mă duc înspre el.

„Ce număr aveți?”
„235”
„Păi UNDE e 235?” (pe un ton de „băi, ce prost ești tu!”)
„De unde naiba să știu?” (pe ecrane nu apăruse)
„Păi unde ați stat? Ați stat aici, nu? Lângă birouri!! Că de aia am pus televizor pe care sunt afișate numerele! Ca să stați aici!”
„Nu vă supărați, dar la televizor e ‘drogurile strică tot’, nu numere de ordine!”
„Acu’ luați alt bon de ordine!”

Îl bag în gând în diverse locuri, și caut alt birou. Găsesc în capăt un birou care avea afișat 234. Cu un individ mult mai amabil, care nici măcar nu a comentat faptul că deșteptul de la copieri acte îmi copiase un act aiurea (doar față, când seria mașinii era trecută pe verso). Sau mai exact a comentat, dar a rămas la un „lăsați-o așa, că e mașină nouă, luată de la dealer-ul oficial. Nu e problemă!”.

De curiozitate, mă întorc să văd – chiar am fost eu așa de prost și n-am văzut unde se afișează corespondența număr de ordine-birou? Moment în care se elucidează misterul – sunt 3 afișaje electronice, și vreo 5-6 birouri.
Îmi explic de ce nu văzusem când s-a trecut peste numărul meu. Mai trag un rând de înjurături în gând la adresa milițianului inițial. Îmi deschid laptop-ul, și încerc să mă calmez…

[ LE - nu vă uitați la oră Post-ul este scris cândva pe la ora 17, dar prefer să nu public post-uri scrise când sunt nervos. Aștept să mă calmez, și recitesc tot înainte de a da submit ]

Pasul 2 – Iau un credit de la bancă.

Banca? ING. Care reușește a doua oară să își dea în petec.

Ziua 1. Mă duc la ei, și depun cererea cu toate hârtiile. Le dau buletinul, își fac copie după el, completează cererea cu datele din buletin, și eu o semnez. Prima surpriză:

„Se aprobă în 5 zile lucrătoare, și puteți scoate bani după ce vă intră primul salariu”
„Bun, și dacă vreau să îi scot înainte?”
„Depuneți 20% din venitul lunar”
„??? (tocmai îmi intrase salariul, care era aproape tot încă în cont) Sunt deja în cont banii respectivi!”
„Nu, în afară de banii respectivi”
„Atunci o să scot din banii respectivi, după care îi depun la loc”
„Da…. asta s-ar considera depunere…”

Interesant, nu?

Ziua 8 (5 zile lucrătoare mai târziu). Creditul „pare” să fi fost aprobat. Adică s-a schimbat ceva în HomeBank – din „credit 0” am „credit BLOCAT”. Mă duc la bancă, și depun cei 20%. Creditul apare în continuare ca „BLOCAT”
Trebuie să menționez aici că tot în ziua respectivă mi-au luat repede și comisionul de deschidere a liniei de credit (devine relevant ulterior ).

Ziua 9. Mă duc a doua oară la bancă.

„E blocat pentru că datele din baza de date nu corespund cu cele din buletin/cererea de credit” (eu mi-am schimbat buletinul cu vreo 8 luni în urmă)
„Nu vă supărați, dar v-am dat buletinul acesta ÎN MÂNĂ!!”
„Da, dar datele pentru cererea de credit s-au preluat automat din baza de date”
„Păi și atunci cum nu corespund datele cu cele din baza de date??”

Anyway – semnez cerere de actualizare date personale. Semnez cererea de credit DIN NOU.

„Să înțeleg că mai durează o săptămână?”
„Nuuu, numai 2 zile!”

Ziua 10. Sunt la muncă. Îmi sună telefonul.

„Bună ziua, sunt xxxxx de la ING. Am rugămintea să veniți la noi la sediu ca să mai semnați un document – cererea de credit datată cu data de astăzi.”
„Nu vă supărați, dar e a TREIA oară când vin la dv pentru același lucru!” (nici nu am mai numărat drumul făcut pentru depunere)
„Da, dar dacă veniți acum, trimit imediat documentul, și nu vă mai întârzie. Imediat ce l-am trimis, vi se va debloca linia de credit”
„Da, dar eu sunt la muncă, și ajung târziu acasă”
„Aa…. atunci veniți mâine”
„Da… oricum, mă bucur că de luat comisionul s-a putut lua fără probleme. De dat banii în schimb, nu”
„Care comision?”
„Comisionul de deschidere”
„Vi s-a luat deja comisionul?”
„DA!!!?”
„Din păcate, nu pot verifica informația dv – dar dacă doriți, putem verifica mâine” (???? – nu simt nevoia să verific, simt doar nevoia să le zic ceva de dulce. Retragerea apare cât se poate de clar în extrasul de cont)

Cum nu eram sigur că pot să ajung a doua zi, plec mai devreme de la muncă și alerg să prind banca deschisă (nu știam ce șanse am, că nu am reușit să găsesc _nicăieri_ pe site-ul lor programul de lucru). Bineînțeles că ajung la 18:11, și constat că banca se închisese la 18:00…

Ziua 11. Dimineața. Mă duc din nou la bancă. Semnez hârtia, care se dovedește a fi… o listă cu comisioanele ING, pe care o mai semnasem o dată în ziua 1. E deja vineri…

„Nu vă supărați, CÂT mai durează?”
„Păi… mâine ar trebui să se aprobe…”
[ tac, și aștept. Am menționat că e vineri, da? ]
„Aaaa… de fapt, mâine este sâmbătă. Luni sau marți se aprobă”

Ziua 12. Aștept în continuare…

Vreau să îmi iau mașină. Pasul 1: vând mașina veche. Pasul 2: iau un credit de la bancă. Și, probabil, pasul 3 ar fi „cumpăr altă mașină”, nu?

Nu chiar. Până acum, primii 2 pași mi-au oferit o serie foarte… neplăcută de surprize.

Pasul 1 – vând mașina veche.

Cum nu cunoșteam pe nimeni care să cumpere așa ceva, am ajuns la samsari. Am sunat la un număr de telefon de pe un bilețel găsit în ușa mașinii. Au urmat vreo două zile de telefoane, și de fiecare dată dialogul era cam așa:

„Ce an de fabricație este?”
„2001”
„E în stare de funcționare?”
„Perfectă”
„Sunteți primul proprietar?”
„Da. Dar nu vă supărați, nu v-am mai răspuns de 3 ori la toate întrebările astea???”
„Aaaa, nu, ați vorbit cu tatăl/fiul/fratele meu data trecută”

Discuția fiind completată, bineînțeles, de „vai, stimate domn, dar așa, fără să văd mașina, nu pot să vă spun un preț”. Până la urmă, eu zic 1 euro, eu zic 3, și stabilesc cu ei o zi în care să vină să vadă mașina. Rămânând să vedem atunci dacă reușim să ajungem la un numitor comun de 2 euro

Vine ziua respectivă. Mă sună la 9:47 să confirme (eu ar fi trebuit să mă întâlnesc cu ei la 10 – mă bucur că sunt punctuali). Vine ora 10. Nimic. 10:15. Nimic. 10:30. Tot nimic. Le dau un apel. Nimic. 10:55. 11:00. Îi sun.

„Aaaa, nu știu dacă să mai venim, că e prea mare prețul”
„Dacă așa vi s-a părut, frumos era să îmi dați un telefon și să mă anunțați. Nu să mă țineți o oră în drum. Aveți de gând sau nu să veniți?”
„Aaaa, venim în 20 de minute, dar e prea mare prețul”
„Ați spus că nu puteți spune un preț până nu vedeți mașina. Haideți să o vedeți”
„Păi nu, că așa spun și eu 0.5 euro”
„Adică mă țineți o oră în drum degeaba, și acum încercați să scădeți și prețul pe care l-ați propus????”

Long story short, le-am explicat (elegant) unde pot să se ducă, și am renunțat să mai am încredere în astfel de specimene.

Vrea cineva să cumpere o Dacie? SuperNova Clima? Ieftin, că e criză!

Un porumbel african a avut o misiune nobilă: trimis să demonstreze că Internetul lor merge prost, a reușit acest lucru. Știrea a apărut prin mai multe locuri, inclusiv aici și aici.

Știrea a fost preluată și de presa de la noi, care reușește să scape „porumbelul românesc”: „O companie de tehnologie IT, din Africa de Sud, a început să folosească porumbei pentru a transmite date, pentru că păsările sunt mai rapide” (da, citatul este FIX așa cum a apărut în „presă”!!)

Parcă văd cum șefii de la marii ISP-uri de pe la noi își convoacă subalternii: „Uite, băi, ăia au reușit să facă treaba asta cu porumbei!! Noi de ce n-o facem tot așa, că uite, e mai ieftin și mai rapid?!”

Mare dreptate avea Meekuu atunci când vorbea de „strânsa legătură” dintre jurnaliștii noștri și mediul IT…

Sau „Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației”. Ați încercat în ultima vreme site-ul?

Dacă ministerul respectiv nu a reușit să găsească pe cineva care să facă vhost-urile să meargă (serverul fiind un Apache/2.2.0 Unix mod_ssl/2.2.0 OpenSSL/0.9.8b PHP/5.0.4) , ce să mai așteptăm de la alții?

[ LE: Hai să mai săpăm un pic!

ubergeek:~$ host -t A mcti.ro
mcti.ro has no A record

Deci nu merge fără www în față. This just keeps getting better!

ubergeek:~$ host www.mcti.ro
www.mcti.ro is an alias for www.mcsi.ro.
www.mcsi.ro has address 80.96.196.133

Și da, www.mcsi.ro funcționează. Se pare că în frenezia redenumirii ministerelor (că asta facem în loc să facem economia să meargă), cineva a uitat să adauge și un ServerAlias... ]

Nu știu cum, dar în ultima vreme sunt din ce în ce mai des prins între incompetența problemele unor producători de componente și indiferența magazinelor de la noi.

Să încep cu începutul – acum vreo săptămână discutam cu Meekuu despre evoluția plăcilor de bază și a procesoarelor. Și lăudam Intel-ul care merge de ani de zile pe un singur socket ( LGA  775 ), pe care poți să pui de la Celeron la QuadCore eXtreme.

Ei bine, acum câteva zile a trebuit să înlocuim placa de bază dintr-un sistem din Poli. Și repede. În concluzie, am decis să cumpăr de la eMag (în ultima vreme i-am cam evitat, și am preferat să iau din alte părți – dar eMag e aproape de Politehnică ). No problem – caut iute o placă de bază cu LGA775, și găsesc un Intel DG43NB. Nu știam ce procesor e în sistemul respectiv, dar știam că e specie de Celeron pe 775. Verific iute pe site-ul eMag faptul că placa suportă Celeron, și trimit comanda.

Ca o remarcă pentru cei de la eMag – mi-a luat 10 minute să plasez comanda online, dar am stat peste 30 de minute în sediul lor până să o pot plăti. Pentru că toți consultanții de vânzări erau înconjurați de indivizi care în loc să se uite pe site și să aleagă ce le place preferă să stea în spinarea altui om până le face el o configurație completă. Și nu, la eMag nu te poți duce direct la casă să plătești, ci trebuie să treci pe la un „consultant de vânzări” (what the bloody hell for, că eu am făcut deja comanda cu ce mă interesează??). Măcar să lase naibii un om care să ii ajute doar pe cei care au deja comanda făcută!

Revenind la subiect – 2 hours and one motherboard swap later…. constat că placa nu bootează. Nu tu bipăituri, nu tu ecran de BIOS, nu nimic. Deconectez tot (inclusiv cele 6 HDD-uri). Nimic. Îi înlocuiesc memoria cu un Geil performant – tot nimic. Până la urmă, decid să trimit un coleg cu sistemul în service, să îmi spună cei de acolo ce are (recunosc că inițial nici nu m-am gândit că ar putea fi o problemă de compatibilitate cu procesorul).

Colegul ajunge ieri seară, pe la 20 fără un pic. Moment în care cei de la service tocmai se pregăteau de plecare, și nu stau să se uite la el. Ca urmare, ia sistemul înapoi în brațe, și pleacă.

Până astăzi (la a doua vizită), mai sap un pic și aflu că procesorul vechi era un Celeron D. O scurtă vizită pe site-ul Intel ne oferă prima surpriză – placa suportă doar anumite modele de procesoare, și al nostru nu se numără printre ele. În concluzie, ori schimbăm placa, ori cumpărăm și memorie, și procesor. Ținând cont că nu aveam nici un chef să mai mut odată plăcile, am optat pentru varianta 2. Totuși, nu puteam să nu încerc să aflu dacă eMag te ajută atunci când ai prea multă încredere în site-ul lor, sau dacă îți oferă posibilitatea de a returna placa în schimbul uneia compatibile.

Astăzi de dimineață mergem amândoi la eMag. Și dăm peste același om de la service, un demn reprezentant al nobilei familii Miserupe. Dialogul care a urmat (între mine și el) a fost cel puțin fascinant…

Eu: „Am cumpărat o placă de bază de la dv, și nu bootează”
El: „Da, m-am uitat pe site, nu suportă procesorul respectiv”
„Știți că pe site-ul dv scrie că suportă Celeron”
„Păi și ce, nu suportă?”
„Tocmai ați spus că nu suportă”
„Suportă, dar numai anumite modele”
„Asta nu scrie pe site”
„Pe site scrie că suportă”
„Da, dar sistemul ăsta e dovadă că nu suportă”
„Suportă unele modele – trebuia să vă uitați voi pe site, și să vedeți dacă îl suportă pe al vostru”
[Cât timp el a schimbat registrul, nici eu nu am mai considerat necesar să vorbesc politicos, cu „dv”]
„Eu m-am uitat pe site-ul vostru, unde scrie că suportă Celeron”
„Păi suportă”
„Și eu aici am un Celeron”
„Suportă anumite modele de Celeron, anumite modele de QuadCore…”
„Cred că nu ne înțelegem – pe site NU scrie ‘suportă parțial Celeron. Scrie că SUPORTĂ”
„Și ce, nu suportă?”
[ Cedez nervos, și încerc altă abordare. A se observa că până acum el n-a făcut nici o referire la faptul că am putea schimba placa cu una compatibilă ]
„Bun, atunci cum facem să returnăm placa, și să luăm alta care suportă?”
„Păi doar dacă aveți toate accesoriile originale…”
[ Am menționat că placa a venit într-o pungă antistatică? De care era lipită cu scoci o altă pungă, cu două cabluri? ]
„Care accesorii? Un cablu SATA????”
„Cablu, shield, cablu IDE, ambalajul original [!? - cu riscul de a mă repeta, e vorba de o PUNGĂ!]”
„Bine, mulțumim”

Deci… ce m-aș fi așteptat eu să se întâmple? Ceva de genul: „Ne pare rău, nu suportă toate modelele de Celeron, vom corecta site-ul. Doriți să o returnați pentru una care să suporte?”. În final, oricum aș fi cumpărat procesor și memorie, și eMag nu ar fi pierdut nimic.

Așa, îi voi evita iar pentru o perioadă lungă. Pentru că degeaba iau componente cu 3 sau 5 ani garanție, dacă atunci când mă duc în service am dialoguri de genul celui de mai sus.

Ați observat probabil că serverul a fost down aproape o săptămână. Nimic nou, nimic surprinzător, ați zice – se mai întâmplă și la case mai mari. Da, dar stați să vedeți ce interesant e când se întâmplă în Politehnică…

Săptămâna trecută (joi, când ploua torențial) mă sună Meekuu. Care avea clasă în Poli, și observase cum au picat pe rând calculatoarele din sală. Am tras amândoi concluzia „e de la ploaie”. El a plecat acasă, studenții lui au fost fericiți că au scăpat mai devreme, și eu m-am bucurat că au scăpat serverele (aflate fix lângă sala de clasă).

Luni se elucidează misterul – curentul picase pentru că… (drum roll, please) se furaseră cablurile de cupru! Moment în care m-am bucurat enorm că avem sistem de securitate și camere de luat vederi (pe camere nu s-a văzut ABSOLUT nimic). Și că datorită noilor „măsuri de securitate” eu nu pot intra sau ieși cu mașina din Poli când vin noaptea în weekend pentru că a căzut un server. Dar băieții cu cuprul au putut să vină, să intre FIX pe lângă portar, și să plece fără nici un fel de probleme.

Vine poliția, vine laboratorul criminalistic, se agită lumea un pic… până seara, se face liniște. Și până a doua zi dimineață, rămânem fără curent și în camera serverelor ( probabil peste noapte au venit băieții din nou, să termine treaba ). Ocazie cu care o parte semnificativa din Poli rămâne complet fără Internet. Și fără servicii (inclusiv mail).

Ce puteam să facem? Am profitat de downtime-ul forțat pentru a face o operațiune planificată de mult timp – reorganizarea „data-center-ului” nostru. Asta însemnând: scos servere, scos echipamente de rețea, înlocuit rack-uri, remufat cabluri, etc.

Toate astea pică fix în perioada în care ne bucuram și noi că au sosit prima parte din echipamentele de laborator pentru CCIE. Chestie care presupunea deja un program de muncă în Poli de 12h/zi. Adăugați munca depusă pentru reorganizarea serverelor, și vă veți da seama cam ce săptămână distractivă a fost.

Și încă nu s-a terminat – acum avem de bine de rău curent, și câteva servere „mission-critical” sunt up (printre ele s-a strecurat și ubergeek ). Dar încă mai sunt o grămadă de servere care încă stau pe holuri sau prin alte săli. Și unele sunt destul de importante… (cine are teme de trimis la SO știe la ce mă refer ).

Ce legătură au cele 2 firme de mai sus? Nici una – în afară de faptul că ambele mi-au făcut niște surprize neplăcute în ultima vreme…

Să începem cu începutul – acum câteva luni am cumpărat 2 HDD-uri Seagate 7200.11 de 1TB. Pentru ca imediat după ce le-am cumpărat să aflu că au o problemă de firmware, și… dispar brusc (nu mai sunt recunoscute de BIOS). Mă agit un pic, dar reușesc să găsesc un update de firmware, și îl aplic cu succes înainte să am probleme. (povestea cu discurile respective e mai lungă – Seagate a promis servicii de recuperare a datelor care nu au fost oferite niciodată, a scos un update care brick-uia HDD-uri și array-uri RAID la grămadă, etc. Din fericire, eu am intrat în scenă mai târziu, când ieșise în sfârșit un firmware stabil).

Ce uitasem eu? Că mai am 2 HDD-uri Seagate în calculator. Care, deși mai mici și cumpărate cu peste 1 an înainte, erau din aceeași serie. Și (așa cum urma să aflu) sufereau de aceeași problemă.

Am aflat acest lucru pe propria piele, când (câteva luni mai târziu) unul din HDD-uri nu a mai fost văzut după un reboot. Deloc. Luând cu el și 1TB de date, pentru că făcea parte dintr-un RAID0 (OK, nu erau date importante, dar tot e neplăcut să pierzi 1TB de por^H^H^H filme, soft, cărți, etc…).

Recunosc simptomele, și mă apuc să verific dacă seria respectivă suferă de problema menționată mai sus. Deloc surprinzător, așa este. Îmi trag o serie de palme (mental ), și mă apuc de căutat garanția. Moment în care mai am o surpriză neplăcută – este de la 24PC ( dacă nu știți la ce mă refer, e acea firmă care la începutul anului și-a băgat picioarele în clienți și în garanții și s-a făcut nevăzută ).

Totuși, în lungul thread despre 24PC apare o rază de lumină – Sigmanet se oferă să preia garanțiile de la 24PC. Zic (naiv!) „uite că se poate și la noi”, și plec cu HDD-ul în pungă către ei.

Prima surpriză mai neplăcută – n-am reușit de nici o culoare să-i explic celui de la Sigmanet că datele sunt încă pe HDD, și poate ar putea fi recuperate. Răspunsul a fost doar „păi atunci de ce nu le recuperați?”. La care n-am putut să nu-l întreb – „dacă mă bag eu cu șurubelnița-n el, mi-l mai luați în garanție?”. Discuția se oprește aici, și HDD-ul rămâne la ei, urmând ca eu să aștept un semn.

Trec 2 săptămâni, și nu mai aud nimic de la ei. Între timp, formatez al doilea HDD din RAID, ca să instalez pe el un SO (nu puteam să stau fără PC, și nici bani de alt HDD n-aveam în perioada respectivă). Până la urmă, nu mai rezist, și sun la ei. Aflu că „nu avem ce să-i facem, veniți să-l luați înapoi”, și că „aaa, e la noi, urma să vă sunăm astăzi” (ce-am nimerit eu după 2 săptămâni FIX ziua în care voiau ei să mă sune…).

Iau HDD-ul înapoi, și îl aduc acasă. Unde îl pun în vitrină, pe post de bibelou, în așteptarea unor vremuri mai bune (în care să am timp să mă ocup de el).

Ei bine, astăzi (la ceva luni bune după evenimentele de mai sus) am dat iar peste el, și n-am mai rezistat. Am profitat de faptul că este vacanță și am ceva mai mult timp liber, și mi-am înfipt ghearele în el. Cu instrucțiunile de aici (sau aici), un letcon, o șurubelniță luată din piață, 4 fire și un MAX232 (trăiască PM, că din cauza materiei ăsteia aveam gândacul pe placă ), am reușit să recuperez HDD-ul. Cu TOATE datele de pe el. Ocazie cu care mi-am mai tras o serie de palme virtuale, pentru că formatasem al doilea HDD

În concluzie:

• eu unul nu mai cumpăr Seagate mult timp de-acum înainte. Și chiar îmi pare rău, pentru că mulți ani am fost client fidel, și am multe HDD-uri Seagate care s-au comportat exemplar ani de zile. Bine ziceau cei de la The Inquirer – „good names are built over years and shattered in seconds”…
• de azi înainte nu mai cred promisiunile firmelor de la noi. Pentru că de la „preluăm noi garanțiile” până la „n-avem ce-i face” e cale lungă. Mai ales în condițiile în care defectul este recunoscut oficial de producător, la fel ca și garanția echipamentului (o căutare după seria HDD-ului pe site-ul Seagate spune ”In Warranty: This drive is covered by a Seagate warranty. It may be returned for exchange.” ).

Sunt chiar curios – e cineva pe aici care să fi trimis la Sigmanet un produs defect achiziționat din altă parte, și problema să fi fost rezolvată? Pentru că vreau să știu dacă am fost eu ghinionist, sau toată povestea a fost doar o găselniță de marketing…