Automatica, UPB

M-am întâlnit astăzi cu un… „manager de resurse umane”. Adică pe scurt headhunter 😛 (specie în care de obicei nu am încredere, dar omul de azi era chiar surprinzător de OK 🙂 ).

Ei bine, omul mi-a pus în față o listă. Cu cerințele pentru un potențial viitor angajat. Pe primul loc apărea „Absolvent Automatică și Calculatoare, UPB”.

Nu am putut să nu zâmbesc și să nu îl întreb – „de ce precizarea UPB?”. Și răspunsul a fost cel la care mă așteptam (și la care speram): „pentru că are o anumită greutate”.

M-am luat eu de Alex atunci când a sărit un pic calul cu „noi suntem buni, ei sunt proști”, dar există un sâmbure de adevăr acolo – de bine de rău, chiar înveți niște lucruri interesante în facultatea asta. 🙂 Iar faptul că un om de la HR avea lista respectivă reprezintă pentru mine cea mai importantă recunoaștere a acestui fapt. Înseamnă că se știe acolo unde trebuie – la cei care caută oameni bine pregătiți. 😀

3 Comments »

  1. nexus Said,

    April 1, 2009 @ 20:03

    Ai si nu ai dreptate.

    Ai dreptate pentru ca “renumita scoala romaneasca” a scos pana la un moment specialisti. Pe urma a scos absolventi – o diploma nu inseamna nimic cand vezi ce vita a luat-o. Deci e important ce facultate a terminat, dar si cand a terminat-o e util de stiu.

    Nu ai dreptate pentru ca majoritatea celor care sunt cu recrutarea se uita la “sigla”. Lucrez la o firma destul de mare sa “cada in extaz” cand aude omul. Dar dupa cat timp am petrecut aici am vazut ce varza e. La fel si cu scoala – calitatea s-a dus de ceva vreme, dar se mai pastreaza faima. Cat mai tine.

    Deci ai dreptate cand vine vorba de generatiile mai vechi din Poli, dar la cei noi… sunt buni doar daca au tras ei cu dintii. Profesorii sunt mult mai interesati sa-si vanda culegerile/manualele/cursurile si sa fuga repede la cine stie afacere colaterala mult mai bine platita.

  2. bogd Said,

    April 3, 2009 @ 20:22

    @nexus – ai perfectă dreptate, din mai multe puncte de vedere.

    1) Faptul că facultatea „are o anumită greutate” nu înseamnă automat că orice angajator va cădea pe spate când va auzi că ai terminat respectiva facultate. Este vorba doar de un eventual (mic) avantaj competitiv, care nu va însemna nimic dacă nu ai „the knowledge to back it up” 🙂

    2) Problemele cu facultatea menționată mai sus sunt mai multe. Și nu sunt recente. Luând exemplul tău – profesorii care sunt mult mai interesați de câștigul material decât de realizarea unui curs de calitate nu reprezintă un lucru nou, și nici o specie pe cale de dispariție.

    Mă uit în jur, și îmi dau seama că Politehnica scoate în continuare programatori foarte buni. Dar după cum spunea un coleg, „doar atât”. Am de multe ori senzația că profesorii nu realizează (sau nu vor să realizeze) că IT-ul înseamnă mult mai mult decât „să scrii cod”. Da, e un lucru foarte important, și bine de știut – dar nu mai este demult un „sine qua non” al domeniului. 🙂

    Discuția poate fi nuanțată în continuare, și sunt convins că ar mai fi multe de spus. Eu am vrut în post să menționez doar un lucru, cel care mi s-a părut important la momentul respectiv – a fost prima dată în mult timp când am avut sentimentul de „muncesc ca un câine, dar măcar poate nu muncesc degeaba”. Referitor la facultate, cel puțin 🙂

  3. tb Said,

    April 9, 2009 @ 8:58

    Problema e că nu numai ei (profesorii) sunt cei care vor programatori pe bandă.
    Şi studentul necopt vrea să ştie Java, C++ (dacă, asta era pe vremea mea 😀 ), Ajax, MySQL sau ASP.NET.
    Şi asta din anu’ 1. Fără să ştie o boabă din ce este informatica , ce înseamnă programare, ce e aia o bază de date, etc. Iar dacă profu’, mai mult sau mai puţin bine intenţionat, nu îi satisface dorinţa lăuntrică de a-l antrena să devină programator maimuţă , “facultatea e de rahat”, “profu e de rahat” sau mult prea frecventul “unde o să-mi folosească mie * în practică ?” (unde * == LFA, logică, algebră, cursurile mai teoretice, AI, etc). Am văzut mult prea des atitudini din astea din nefericire. (io vorbesc prin prisma unuia care a trecut pe la facultatea de mate şi info, dar prin vizitele mele prin poli la calculatoare am văzut şi pe acolo specimene din astea)

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment