Archive forOctober, 2008

It’s here…

NUUUUUU!!!! A apărut! Nu se poate! Nu putea să apară și el în vacanță, când îți mai permiți să renunți câteva săptămâni la orice gen de viață? :P

Despre cine este vorba? Despre Fallout 3!

Să explic: nu sunt maniac starcraft. Sau CS. Sau ce se mai joacă la ora actuală. Apreciez un RTS bun, dar… prefer întotdeauna RPG-urile.

Problema cu ele? Mănâncă timp. Dacă într-adevăr vrei să joci un RPG cap-coadă și să și urmărești povestea, trebuie să stai de el.

Rezultat? Am jucat cu mare plăcere BG, BG2, NWN, Fallout (1 și 2), Arcanum. Dar acum stau cu Neverwinter Nights 2 pe HDD (și nu numai – mai am o copie, venită cu placa video :) ) de când a apărut. Și Meekuu nu scapă nici o ocazie să mă zgândăre, poate-poate mă apuc de jucat :P .

Oh well… încă unul pe lista de „todo”. La care nu ajung niciodată, pentru că atunci când am un pic de timp prefer să joc joculețe stupide (gen Chicken Invaders – BTW, super joc și el, dar din cu totul altă categorie :) ). Pentru că știu că de ele mă pot lăsa repede, și fără prea mari regrete. Și fără să mă întreb „da’ dacă jucam mage, cum ar fi fost la nivelul 70?” :P

[ LE: Văd și un Red Alert 3 apărut… Se simte că vin sărbătorile! :) ]

Comments

ING și cardul

În ultima vreme am din ce în ce mai puțin timp. Și acel puțin timp liber prefer să îl petrec în cu totul alte moduri decât stând la coadă ca să îmi plătesc facturile. Ca urmare, tot încerc să găsesc modalități mai… electronice de plată.

Până acum, m-am descurcat așa: plăți la bancomat BancPost pentru Orange/Vodafone/Romtelecom. Problemele? 1) BancPost nu are contract cu RENEL (sau Electrica, sau ENEL, sau dracu’ să-i ia – că și așa oferă niște servicii de cacao :| ); 2) Degeaba plătesc eu repede la bancomat, dacă la fiecare 2 sau 3 luni trebuie să stau câte o oră la coadă ca să depun bani pe cardul ăla (nu știu cum naiba, da’ la Bancpost sunt tot timpul cozi. Și nu mici!)

Ca urmare, acum mi-am făcut cont la ING. Pentru Internet Banking, în principal (printr-o ciudată coincidență, FIX când am depus eu actele la ING pentru card s-au decis și cei de la muncă să treacă toate cardurile salariaților tot pe ING :)) ). Prima surpriză plăcută: depunerea se face direct la bancomat. Adică bagi cardul, și spui „vreau să depun bani”. Se deschide o gaură mare, în care arunci banii. Și gata! :) Adio cozi la depunere! Dacă adăugăm la asta faptul că ING oferă și o dobândă cât de cât rezonabilă la banii respectivi, începe să îmi placă de ING!

A fost și o surpriză mai puțin plăcută – faptul că dacă de cheamă Gigi Ion Popescu, bancomatul te salută cu „Bun venit, Gigi. Gigi Ion. dl. Gigi Popescu!”. Sper să nu aibă același gen de bâlbe și când e vorba de bani! :)

Comments (4)

Super ofertă

Mergând cu mașina prin București (mai exact pe la Unirii), îmi sare în ochi o reclamă. Ce ziceți – ați cumpăra produsul? :D

Comments (8)

Să ne distrăm cu PCGarage

Am mai avut eu la viața mea câte o rundă cu PcGarage. Dar cum totul e bine când se termină cu bine, zic… hai să încerc din nou să cumpăr de la ei!

Fac comanda. Un UPS. Și cum sunt și zgârcit și leneș (adică nu vreau nici să mă deplasez nici eu până acolo, dar nici nu vreau să plătesc transportul :P ), caut pe site condițiile pentru transport gratuit. Și găsesc: „Pentru comenzile de peste 500,00 RON livrarea se face in mod gratuit in Bucuresti”.

Zic: OK, hai să depășim 500 RON. Mai adaug o sursă, și ajung la 601 RON. Mai bine nu se poate, nu?

A doua zi, îi sun. Constat că s-a ieftinit UPS-ul cu vreo 2 lei (asta ar trebui să fie de bine, nu?) Și am o conversație absolut fascinantă cu persoana de la capătul celălalt al firului…

„Bună ziua, aș dori să combin două comenzi, și să le expediați prin curier”
„Imi pare rau, nu beneficiați de transport gratuit” [ TA-DAM! ]
„Nu vă supărați, dar pe site scrie `pentru comenzi peste 500 RON`”
„500 RON fără TVA!” [ Nu serios? Unde scrie pe site asta? ]
„OK, fără TVA – oricum depășesc!”
Stă ea, calculează…
„Fără taxe de curier, fără…. Ajungeți la 400 RON. Mai trebuie să cumpărați de 1 milion” [ TEXTUAL! ]
„Nu vă supărați, dar cât este TVA-ul la dv??”
„19%”
„Așa – haideți să calculăm: 594.39 RON, fără TVA… dă 499.48 RON” [ !!! ]
„Da, este sub 500 RON, și nu beneficiați de transport gratuit”
„Adică mai trebuie să cumpăr ceva de… 50 bani?! Ce pot să cumpăr de suma aceasta?”
„Nu știu, nu mă pricep la partea tehnică – vă uitați dv. pe site!”

Mai târziu, aflu că nici UPS-ul nu a fost găsit la furnizor, și… uite așa m-am făcut cu un drum la PcGarage, ca să iau sursa respectivă.

Până la urmă, nu am ce să le reproșez celor de la PcGarage. Poate doar faptul că ar putea să își mai învețe angajatele un pic de matematică (de la 499.48 RON la 500 nu mai sunt „un milion de lei”). Sau faptul că puteau să precizeze CLAR pe site „500 RON fără TVA”. Pentru că dacă vezi „transport gratuit pentru comenzi peste 500 RON” și „comanda dv este în valoare de 600 RON”, presupui că beneficiezi de transport gratuit, și ai surprize neplăcute :P

Dar dacă ei decid să tragă linia la 500 RON, este dreptul lor. Că mi s-ar fi părut frumos să nu îmi facă probleme pentru 50 de bani, este doar părerea mea proprie și personală. Eu v-am pus povestea aici ca să vă distrați și voi un pic… ;)

Comments (4)

Oferte Cisco

În ultima vreme Cisco face tot felul de oferte pentru cei care vor să susțină examene de certificare. Ceea ce m-ar bucura, dacă ofertele respective nu ar apărea FIX după ce nu mai am nevoie de ele.

Să explic:

  • Instructorii Networking Academy pot susține gratuit examene de CCNA/CCNP. Nu mă ajută, că am certificările
  • Tocmai s-a terminat o ofertă prin care dacă dădeai un examen și îl picai, îl puteai da din nou fără să te coste nimic. Nu m-a ajutat, că se aplica pentru examene pe care le luasem deja
  • Au circulat pe ‘Net niște coduri promoționale pentru 20% discount din examenul de CCIE scris. Bineînțeles că au apărut DUPĂ ce am dat eu scrisul!

Ei bine, uite ce primesc pe mail acum:

„La Istanbul, in perioada 3-5 Noiembrie, va fi instalat un laborator mobil unde se poate sustine examenul de CCIE R&S.

Sustinerea examenului la Istanbul ar evita cozi lungi de asteptare in alte locatii si o destinatie mai apropiata/ieftina.

Costul pentru participare este 2,000 USD si contine si 2 assessment-uri inainte de examen.”

Pe mine nu mă mai ajută. Dar dacă este cineva interesat de ofertă, dați un semn! :)

Comments (4)

CCIE Security Updates

De ce mi-era frică nu am scăpat… Cisco a updatat programa pentru CCIE-ul de security.

Vestea bună este că au dispărut echipamentele EoL (PIX, VPN Concentrator), și… se pare că nu a apărut nimic în plus (ei menționaseră că „s-ar putea să apară” și un MARS, sau un NAC Appliance – din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat :D ).

Detalii aici. Blueprint-ul nou aici, și lista cu echipamente aici.

Ca întotdeauna, modificările intră în acțiune la 6 luni după anunț. Adică în aprilie 2008 2009.

[ LE: Mai există o veste neplăcută: a fost introdus IOS 12.4T. Well… can’t have them all… :P ]

[ ELE: Se pare că blueprint-ul este încă… în beta. :) A se observa secțiunea IV:

IV. Configure Cisco IPS to mitigate network threats
Q. Configure and tune Cisco IOS IPS
R. Configure SPAN & RSPAN on Cisco switches
S. jfdk

sau VIII:

VIII. Identify and Mitigate Network Attacks
P. Identify and protect against VLAN hoping attacks

( Wishing / and hoping / and thinking / and praying / planning / and dreaming /:P )

]

Comments (2)

Porn for Women

Top 10 Pornographic Images for Women. Nu vă speriați, link-ul este work-safe! :) Aveți totuși grijă să nu îl vadă prietena/soția/soacra/etc, pentru că… nu mai scăpați cu viață! :P

Unul din comentarii exprimă cel mai bine situația:
You realize that you have created an urban legend of mythical proportion that rivals that of Loch Ness, Big Foot, and Jessica Simpson’s natural breasts.
I hope you are happy with yourself. Women will now EXPECT a man to reach these impossible standards.

Comments (3)

Thermo-Pneumatic Clock

Un ceas absolut fascinant prin modul de funcționare… (mai aproape de un Rube Goldberg machine decât de un ceas „obișnuit” :) )

http://watchismo.blogspot.com/2008/10/1940-puja-thermo-pneumatic-clock.html

Thermo-Pneumatic Clock

Comments

#22221

‘Nuff said. :) Încă nu îmi vine să cred, dar… I actually did it!

Comments (14)