În goana după senzațional

Dacă v-ați uitat la știri în ultima vreme, ați aflat că aeroportul Băneasa va fi închis timp de 2 săptămâni pentru modernizări. Începând chiar de astăzi. Ca urmare, toate zborurile de acolo au fost mutate pe Otopeni.

Rezultatul? O isterie generală în mass-media, referitoare la ce nebunie va fi pe Otopeni. Dar ce m-a terminat pe mine a fost faptul că toate știrile pe acest subiect menționau și „aglomerația care se va crea pe DN1”.

Oameni buni, hai să fim serioși! Nebunia care există este ÎNAINTE de Băneasa. Unde se circulă absolut ÎNFIORĂTOR, datorită noilor lucrări care se fac pe acolo (la ce naiba mai lucrează, nu știu – că a pasarelă zău că nu seamănă!). De la Băneasa la Otopeni este drum întins, de 3 benzi pe sens, și se circulă foarte bine, chiar și la ore de vârf.

Eu acum scriu chiar din Otopeni. Și după cum mă așteptam, traficul prin București (și mai ales prin Băneasa, deși încă nu începuse ora de vârf) a fost îngrozitor. Am făcut aproape o oră de la Lujerului până la Băneasa. Dar între Băneasa și Otopeni s-a circulat bine – în încă 15 minute eram în  Otopeni (cam aceeași distanță, dacă nu mâ înșel eu 🙂 ).

În concluzie – înțeleg că aveți nevoie de audiență, dar… nu vreți voi să și gândiți un pic știrile înainte să le dați pe post? Nu mai spuneți că aglomerația de pe DN1 e din cauza închiderii aeroportului, că nu e cazul!

Leave a Comment