BenQ – nota 4, Deck – nota 11

Un mic “2 în 1”. O poveste care a pornit de la un monitor BenQ, și a continuat cu (încă) o surpriză extrem de plăcută din partea celor din service-ul Deck.

Vă spuneam eu că acum vreo lună am câștigat un monitor BenQ (LCD, X900) de la XtremPC. Știu că în general calul de dar nu se duce la stomatolog, dar trebuie să vă spun că am fost destul de dezamăgit de el. Pe de o parte, a venit direct cu un pixel mort (stă aprins albastru). Pe de altă parte, l-am pus lângă Samsung-ul meu care are aproape 3 ani, și… nici nu se compară! Indiferent cât am încercat eu să mă joc cu luminozitate, contrast, culori, etc, tot este prea „șters” în comparație cu Samsung-ul. Pun un film jumătate pe un ecran și jumătate pe altul, și SE VEDE diferența. Culorile par mai vii pe Samsung, și contrastul mai bun (before you ask – nu, nu mă plătește nimeni să fac reclamă 🙂 . Pur și simplu am avut o serie de surprize plăcute din partea firmei respective 🙂

Dar revenim la poveste – toate cele de mai sus ar fi defecte minore, dar astăzi… s-a defectat complet (la doar o lună după ce l-am primit!). Imaginea de pe ecran a căpătat o pronunțată tentă magenta.

Zic – „nu-i nimic, e de la cablu”. Încerc să introduc mufa mai bine în calculator. Nimic. Încerc alt cablu. Nimic. Încerc cu un cablu DVI. NIMIC! Așa că ajung la concluzia „în service cu tine!”

Mă uit pe certificatul de garanție (da, cei de la XtremPC mi-au dat și certificat de garanție odată cu premiul! Nici mie nu mi-a venit să cred, dar iată că se dovedește foarte util!). Primul lucru pe care îl văd este că un monitor de 19”, panel clasa III, este considerat defect dacă are…. (țineți-vă bine!) 66 (ȘAIZECIȘIȘASE!) de subpixeli defecți. Încurajator, nu?

Citesc mai departe, și văd ceva care îmi dă speranțe: cei de la BenQ vor prelua gratuit monitorul de la mine de acasă, și mi-l vor aduce tot acasă după reparare. Totul, pe cheltuiala lor. Cu un ușor sentiment de „prea frumos ca să fie adevărat”, pun mâna pe telefon. Și dau de o domnișoară cu care am (aproximativ) următorul dialog:

„Bună ziua, am un monitor BenQ defect”
„Ce model este?”
„X900”
„Nu se poate!”
„Ba se poate!”
„Nu există modelul!”
„Ba există!”
„Uitați-vă pe spatele lui, la eticheta albă, și spuneți-mi Model Name”
[zic în gând ceva de dulce, întorc monitorul, și zic cu voce tare…]
„X900!!!!”
„Hmmm… este primul astfel de model care intră în service” [nu-i de mirare, duduie, că doar s-a defectat după numai o lună! Să fie și el primul la ceva! ]
„Bun, ce fac mai departe?”
„Îl ambalați bine, dar BINE DE TOT (noi nu răspundem de transport!!!), și va veni un curier să îl ridice”
„Păi… nu mai am cutia originală”
„Îl ambalați în altă cutie. Dar protejați-l bine, că noi NU RĂSPUNDEM de transport!!”
„OK, să văd unde găsesc altă cutie…”
„Găsiți, că noi nu răspundem de transport! Și puneți în cutie și factura (copie), și certificatul de garanție (original)”
„Certificatul da, dar factură nu am – este câștigat la un concurs, și am doar procesul verbal respectiv”
[aici iar am blocat-o]
„Îmi pare rău, dar fără factură nu poate fi primit în service”
[hai nu zău??]
„Produsul este câștigat la un concurs. NU EXISTĂ factură, deoarece nu a existat nici o cumpărare a produsului. Totuși, există un certificat de garanție care spune că acest produs beneficiază în acest moment de garanție de la dv!”
„Păi… ce acte mai aveți în afară de certificatul de garanție?”
„După cum spuneam, am procesul verbal care atestă faptul că l-am câștigat la un concurs”
„Puneți-l și pe el în cutie. În original. Și vedem când îl primim ce facem” [încurajator, nu?]

Cu ocazia aceasta, am aflat mai multe lucruri:

  1. Am toate șansele să primesc monitorul în mai multe piese decât a plecat, și să aud că „e de la transport, și noi nu răspundem de transport”
  2. Dacă nu merge așa, am șanse să îl primesc FIX în aceeași stare înapoi (deh, nu mi-a promis nimeni că mi se repară. Chiar dacă am un certificat de garanție perfect valabil, nu am factură, și „fără factură nu se poate”)
  3. Motivul pentru care sunt așa de „darnici” cu transportul e simplu – service-ul e pe la mama naibii, pe undeva printr-o comună din jud. Bihor!

Asta e – trebuie să risc. Dar acum aveam altă problemă – unde naiba găsesc o cutie în care să încapă un monitor de 19”???

Îmi aduc aminte că am service-ul Deck lângă mine, și zic „hai să încerc, poate au ei vreo cutie goală”. Fără să am prea mari speranțe, totuși…

Ajung în service.

„Fiți amabilă, aveți cumva o cutie de monitor goală? Trebuie să trimit un monitor în service…”
„Păi aici e service-ul”
„Da, dar… știți… nu e un Samsung…”
[dispare în spate, și cheamă un coleg. Cu care continui conversația]
„Ce model de monitor este?”
„Păi… știți… nu e un Samsung…”
„Bine, ce model e?”
„E un BenQ, de 19”
„LCD?”
„Da”
„Normal, sau wide?”
„Normal” [Cu fiecare replică, falca mea cădea din ce în ce mai jos…]

Omul dispare, și reapare în 30 de secunde cu o cutie. Scoate frumos ce era prin ea (un picior de monitor, niște cabluri corespunzătoare, etc), și mi-o pune în brațe.

„Păi… și nu aveți nevoie de ea înapoi?”
„Nu, stați liniștit”

Am zis că nu este adevărat. Eram un oarecare venit de pe stradă (și în pantaloni scurți și papuci, că nu mă gândisem că ajung acolo când am ieșit din casă! 🙂 ). Care venise acolo sperând că poate pune și el mâna pe un nenorocit de carton cu care să acopere un monitor care nu avea nici un fel de legătură cu Samsung-ul. Și am plecat de acolo cu o cutie FIX pe măsură. LCD, 19”, 4:3. Și cu polistirenul în interior, ca să pot să fiu absolut sigur că nu am nici o problemă la transport!

Acum se explică titlul, nu? BenQ (aka Qisda 😛 ) ia nota 4. Cu o singură șansă de a mai obține o notă de trecere: dacă primesc monitorul acasă, reparat, în sub 30 de zile (așa scrie în contract 😛 ), în stare perfectă de funcționare, îi dau un 4.5. Și trece clasa.

Pe de altă parte, Deck avea deja nota 10. Și este deja a treia oară când service-ul lor îmi face surprize plăcute. Nu știu ce au pățit oamenii ăștia, dar chiar sunt puși pe ajutat clienții! Și eu unul nu pot decât să le urez să o țină tot așa, și să aibă cât mai mulți clienți de ajutat! 🙂

[ LE: Service-ul a fost absolut OK. Monitorul s-a întors rapid, în condiții foarte bune, și până la urmă problema s-a dovedit a fi „the soft squishy thing between keyboard and chair”. BenQ ia nota de trecere
😉 ]

1 Comment »

  1. UberGeek » Blog Archive » S-a intors Qisda… Said,

    August 12, 2008 @ 12:58

    […] Service-ul s-a comportat foarte bine, si ca urmare BenQ primeste nota de trecere […]

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment