Renel – echipa de soc

A venit echipa. Cum “care echipa”? Echipa de la RENEL!

Le explic care e problema (tensiune scăzută). Îmi cer să vadă cu ce am măsurat. Scot voltmetrul, și îl înfig în priză. 184-186V.

Scoate unul din ei o jucărie cu câteva LED-uri – „ăsta arată 220V” („arată” însemnând că se aprinseseră LED-urile până în dreptul semnului de 220. Nu comentez despre cât de precisă era jucăria).

Apreciez totuși faptul că oamenii nu au zis „la noi arată bine”. Au împrumutat voltmetrul meu (!!!), și au măsurat fazele. 2 faze aveau 202V, a 3-a 180. Vă las să ghiciți care era a mea…

Ei încep să îmi explice faptul că e consumul crescut din cauza caniculei (punându-mă inclusiv să pun mâna pe firele roșii, să văd că sunt calde – moment în care mi-am adus aminte de bancul cu electricienii de pe stâlp 😛 ). Eu le zic că sunt de acord, că dimineața am 202-203V. Dar la 180 e deja prea puțin, și ar fi cazul să găsească o soluție. Ei îmi explică faptul că dacă duc acum tensiunea la 200V, dimineața va fi 250V (am oarecare îndoieli, pentru că de când sunt aici n-am avut peste 210V). Și așa mai departe.

Trec peste formularea lor cu „tot ce este peste 200V e bine” (-10% din 230 e pe undeva pe la 207, dacă nu mă înșel eu. Nu de alta, dar între 200 și 207 UPS-ul a intrat deja pe voltage boost, și mă clicăie la cap). Și ajung la „noi anunțăm mai departe, dar dacă vine cineva să măsoare, va veni dimineața, și atunci tensiunea va fi bună” (no shit, sherlock? De ce crezi că e a doua oară când vă sun SEARA???)

Aștept cu interes să văd ce se întâmplă mâine… Mi se pare totuși incredibil faptul că echipa Electrica nu are NICI UN INSTRUMENT de măsurare exactă a tensiunii!

[LE. Ora 22, la 2 ore după plecarea echipei. Un nou record! Am 170V pe priză, și UPS-ul deja refuză să mai iasă de pe baterie. Dacă știți cum face un UPS pe baterie, vă dați seama ușor cam care e starea mea de spirit în momentul actual 😛 ]

[ELE. După încă 10 minute – 165V (valorile pe care vi le spun aici sunt susținute minim câteva secunde, nu se datorează faptului că am mișcat eu voltmetrul!). Aștept cu interes să văd cât mai ține UPS-ul, și mă mir că switch-urile RDS încă mai transportă trafic… ]

[Finalul. A doua zi dimineață. Am fost nevoit să îmi întrerup brusc sesiunea de navigare (și editare 🙂 ) de ieri, în momentul în care UPS-ul m-a anunțat că i se termină bateria. Căderile de tensiune au fost atât de multe și de dese, încât au reușit să îl termine și pe el (el având 1KVA). ]

12 Comments »

  1. Mikutzu Said,

    June 26, 2008 @ 21:12

    Deci tu ai furat un Fluke !

  2. bogd Said,

    June 26, 2008 @ 21:18

    Actually, nu – e vorba de un voltmetru de 20 de RON, care are o vârstă de vreo 5 ani. Dar care s-a dovedit a fi mai util și mai precis decât „aparatura specializată” a băieților de la RENEL. 😛

  3. carpalex Said,

    June 26, 2008 @ 22:55

    Daca situatia continua asa, in curand poti sa-ti iei aparatura care merge pe 110V 😀

  4. bogd Said,

    June 26, 2008 @ 23:02

    Asta spuneam și eu mai devreme – încă un pic, și pot alimenta direct echipamentele de 110. Cine se oferă să îmi aducă un laptop din US? Nu am nevoie de adaptor! 😛

  5. Laurentiu Said,

    June 27, 2008 @ 0:08

    Scrie si tu un post despre UPS-ul tau.
    Si al meu face tzac pac la fiecare 30 de secunde – maxim 3 minute distanta. A inceput in seara asta si presimt ca o sa am o noapte alba.
    Dar nu poti sa dai vina pe UPS, prefer sa faca el piu piu decat hardul clanc clanc.

  6. bogd Said,

    June 27, 2008 @ 8:58

    Nu dau vina pe UPS – sunt fericit ca il am, pentru ca fara el imi prajeau astia rapid calculatorul! (am mentionat ca la ultimele fluctuatii mari de curent am ramas fara alimentatorul de la Wii?).

    UPS-ul țăcăne la -10% din tensiunea nominala (pe la 207V, cand se activeaza releul de „voltage boost”), si incepe sa piuie pe la 170V (când zice „asta nu mai e tensiune utilizabilă, trec pe baterie”). În ambele cazuri, NU este vina UPS-ului – conform contractului pe care îl am cu RENEL, tensiunea NU ar trebui să scadă niciodată sub 207V!!!

    [ Recunosc că nu am înțeles partea cu „scrie un post despre UPS” 🙂 ]

  7. Laurentiu Said,

    June 27, 2008 @ 15:32

    Ma refeream sa ne spui si noua modelul si marca, sa stim ce ne luam ca sa nu ne prajim ustensilele blogaresti 🙂

  8. bogd Said,

    June 27, 2008 @ 15:35

    Nu e cine stie ce – e un inform (vandute la noi si sub numele de UPS Guard, parca?) pe care l-am luat fiindca era ieftin pentru 1KVA 🙂 . Dar m-a surprins placut pana acum (si daca i-as gasi cablul serial, pe care nu mai stiu pe unde l-am pierdut cand m-am mutat, m-ar surprinde si mai placut – nu de alta, dar stie sa faca grafice cu evolutia tensiunii de intrare/iesire 😀 )

  9. AlexJ Said,

    June 27, 2008 @ 16:18

    the saga continues 😛

  10. UberGeek » Blog Archive » Renel once again Said,

    June 27, 2008 @ 19:47

    […] Comments AlexJ on Renel – echipa de socbogd on Renel – echipa de socLaurentiu on Renel – echipa de socbogd on Renel – echipa de […]

  11. UberGeek » Blog Archive » OKit.ro - prima bilă albă Said,

    August 17, 2008 @ 21:31

    […] pe lângă butonul de UPS Test, și m-am trezit că se închide brusc calculatorul ). După rundele pe care le-am avut cu RENEL, nu am curajul să țin calculatorul în priză fără UPS. Așa că… mi-am dat seama că a […]

  12. zuma Said,

    February 19, 2009 @ 13:43

    Nu prea am inteles nimic..

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment