Acum o lună a implementat în sfârşit şi Cisco mecanismul de SSL pentru login pe pagina netacad (pagina academiei Cisco). Cu vreo câţiva ani prea târziu – de mult timp eu când predau cursurile de security fac demonstraţii de password sniffing direct pe paginile cisco (cisco.com nici măcar acum nu cred că a implementat SSL pe toate paginile de login…). Dar nu despre asta vreau să vorbim acum.
M-a rugat astăzi cineva să-l ajut. Avea internet de la CZone, şi voia să pună un router ca să poată lega mai multe calculatoare în spate. Vorbise deja cu băieţii care îi trăseseră cablul, care îi spuseseră (cu neruşinare, aş adăuga – vedeţi mai jos) că poate să pună un router, şi va merge. Şi aşa zisesem şi eu, până când am aflat că pentru conectare trebuie rulat „un soft” (citiţi „softul proprietar al celor de la CZone, absolut nestandard”).
În caz că vă întrebaţi de ce am fost aşa de tăcut – am profitat de sosirea vacanţei ca să iau jucăria mea cea nouă (un Canon EOS 350D) şi să plec la munte. 3 zile la Predeal. Am avut parte de o vreme absolut superbă, iar rezultatele le vedeţi mai jos:
December 25, 2007 @ 12:02
· Filed under Uncategorized
Johnny Lee does it again… Dacă mai înainte vă povesteam de urmărirea degetelor, acum wiimote-ul poate oferi posibilităţi de head-tracking, creând o iluzie destul de bună de imagine 3D (spun “destul de bună” pentru că am eu o bănuială că iluzia nu e chiar aşa de bună cum apare în filmuleţ. Pentru simplul motiv că nu oferă imagini separate pentru cei 2 ochi).
December 14, 2007 @ 18:43
· Filed under Cisco stuff
V-am rămas dator cu un răspuns de aici, nu? Aveţi mai jos post-ul meu pe forumul studenţilor (le promisesem la curs că refac topologia, verific, şi postez rezultatul final).
Topologia era formată din 3 router-e în stea (R1, R2, R3), pentru care ID-urile erau (în ordine) 172.16.1.1, 1.2, şi 1.3.
Am avut de curând onoarea de a câştiga un premiu Cisco (Academy Netspace Education Recognition). Da, vorbesc serios – încă mai consider că acest lucru este o onoare (deşi mi-e relativ neclar ce am făcut ca să câştig ). Dar nu despre asta e vorba aici.
December 14, 2007 @ 17:38
· Filed under Networking, News
După mulţi ani de secrecy, se pare că în sfârşit Cisco IOS va deveni accesibil pentru dezvoltatori 3rd-party. Şi mai mult, IOS-ul va fi mutat pe un kernel Unix. Doar că… încă nu se ştie când se vor întâmpla toate astea!
O posibilă explicaţie pentru mutarea Cisco ar fi cea de aici. Ce face un pic de concurenţă… >:)
Şi-a luat (în sfârşit ) Meekuu maşină. Trecem peste distracţiile pe care le are acum cu înmatricularea, RAR-ul, şi alte nebunii, şi îi urăm să o stăpânească fericit.
Eu, în schimb, mă distrez copios din cu totul alte motive:
Înainte, când voiam să-mi iau eu laptop:
meekuu: tocmai vroiam sa-ti zic sa nu cumva sa-ti iei rosu
too gay
si nu ca in “prea vesel”
ci ca in “tre sa existe si-un tub cu vaselina prin ghiozdanul lu’ asta”
După, când şi-a luat el maşină:
meekuu: vw polo. ah si e ROSIE! )
bogd: “o avea si vaselina-n torpedou?”
Înainte, când ştiam că el vrea să-şi ia maşină:
bogd: lasa ca vezi tu ce e pe sosele, si o sa regreti decizia…
La o zi după ce şi-a luat-o (şi după un stat pe la semafoare -stricate- prin Bucureşti):