RomtelecomWiFi

Azi eram in Poli. Unde reţeaua wireless mai mult stă decât merge (din motive legate atât de faptul că AP-urile din ”marea donaţie” Flamingo sunt nişte jeguleţe, cât şi de faptul că noi -Politehnica- nu prea am ştiut să avem grijă de ele…). Dar cum mă plictiseam teribil la un anumit curs, zic ”hai să încerc, poate azi am noroc”.

Surpriză – în afară de wireless-ul nefuncţional din Poli, în listă mai apărea şi un “RomtelecomWiFi”. Unsecured.

Mă frec repede la ochi să mă asigur că nu visez, şi dau click pe ”connect”. Surpriză – mergea. Şi deşi avea un catch-all (o pagină care vorbea despre ”Clicknet wireless”), n-a fost nevoie decât să mă înregistrez (nume, prenume, e-mail) şi puteam naviga pe Internet. Complet gratuit, şi chiar destul de rapid.

Nu ştiu ce e cu WiFi-ul de la Romtelecom. Nu reuşesc să o găsesc pe nicăieri pe site-ul Romtelecom şi/sau Clicknet informaţii despre el. Nici măcar nu reuşesc să aflu dacă AP-ul prins de mine e al Politehnicii, sau un AP din Bucureşti care se întâmplă să bată şi în Poli. Dar recunosc că am început să visez…

La ce mă refer? În vara asta am fost în Budapesta. Oraş care este împânzit de AP-uri de la WiFiZone. La care iniţial am încercat să mă conectez, am dat de un catch-all, şi (cum nu vorbesc o boabă maghiară), am presupus că e pe bani şi am renunţat. Abia peste câteva zile am găsit (cu greu, şi pitit bine) un buton de ”English” pe site. Şi am aflat că au un model de business cel putin… interesant: accesul la Internet este complet gratuit, DAR în varianta fără bani:

  • ai viteză mai mică
  • te deconectează la fiecare 15 minute (şi trebuie doar să mai dai un click să te reconectezi). Suficient de enervant încât să te convingă să le dai acei câţiva euro dacă stai conectat mai mult timp, dar nu atât încât să facă serviciul free inutilizabil.

Ei bine, la aşa ceva am început să visez eu – un Bucureşti în care atunci când ai nevoie să poţi să te conectezi la Internet. De oriunde, fără fire. Sunt convins că există destui oameni care ar plăti pentru acest serviciu (cei care, ca mine, plătesc zeci de euro pe abonamentele de date ale furnizorilor de servicii de telefonie mobilă).

Din păcate, experienţa de până acum cu Romtelecom-ul mă cam face să cred că eu nu am văzut decât un proiect pilot şi/sau demo, iar varianta finală ori nu va exista, ori va fi pe (prea) mulţi bani… 😐

5 Comments »

  1. nexus Said,

    November 10, 2007 @ 11:05

    Daca nu apare concurenta si in domeniul ofertelor WiFi o sa fie cel mai probabil un serviciu execrabil – cum este si in domeniul conexiunilor la Internet pentru ca nu te poti conecta la orice provider ai chef.
    Dar cum se taraie intr-o directie buna (cred) mai toti provideri, poate ne “loveste” norocul si in cativa ani avem macar o conexiune WiFi la calitate de dial-up in Bucuresti.

  2. bogd Said,

    November 10, 2007 @ 14:43

    Providerii se taraie intr-o directie buna pentru ca in multe locuri le mai sufla cate o retea de cartier in ceafa. La fel cum Romtelecom-ul, dupa ce nu a facut nimic atatia ani (cat timp a avut monopol), acum incepe sa ofere niste servicii cat de cat normale.

    Si eu sunt de parere ca doar existenta unei concurente reale pentru mastodontii de pe piata (de la romtelecom la marii isp) poate sa rezolve ceva…

  3. nexus Said,

    November 10, 2007 @ 23:00

    Ma refeream la toti providerii: cei mari care au inceput sa scada preturile si sa imbunatateasca oferta si cei de cartier care au inceput sa mai mai seriosi.
    Ramane de vazut cand concurenta va ri reala si prezenta peste tot…

  4. UberGeek » Blog Archive » Wireless in Politehnica (reloaded) Said,

    November 23, 2007 @ 16:44

    […] povesteam acum câteva zile despre cum wireless-ul din politehnică mai mult stă decât merge. Ei bine… de azi de […]

  5. Alex Said,

    March 2, 2008 @ 17:19

    Wireless-ul de la Romtelecom a fost in timpul Studentiadei 5-11 noiembrie (a II-a editie) si incercam sa obtinem un parteneriat de mai lunga durata in cateva puncte unde studentii folosesc Internetul Wireless.
    Revenim cu detalii !

    Alex
    http://www.lsac.ro
    http://www.unsr.ro

RSS feed for comments on this post · TrackBack URI

Leave a Comment